Poate că procesul vindecării nu este trecerea directă de la iubire la uitare. Poate că drumul trece obligatoriu prin acest purgatoriu unde te zbați între furie și amorțeală. Spun că o urăsc pentru că e mai ușor decât să recunosc că m-a distrus. Și spun că sunt indiferent pentru că e singura minciună care mă ajută să trec peste zi.
Această postare explorează dualitatea dintre ură și indiferență, demontând mitul că ura este opusul iubirii. Indiferent – O urăsc
Se spune că opusul iubirii nu este ura, ci indiferența. Dar ce te faci atunci când amândouă locuiesc în tine, în același timp, ca doi străini siliți să împartă aceeași cameră de hotel? Indiferent - O urasc
Tragedia nu e că o urăsc. Tragedia e efortul imens pe care îl depun ca să par indiferent.
„O urăsc.” Spun asta cu pumnii strânși, simțind cum sângele îmi pulsează în tâmple. O urăsc pentru felul în care a plecat, pentru cuvintele pe care le-a lăsat neterminate și pentru liniștea asurzitoare care a urmat. Ura este caldă. E un foc care te ține treaz noaptea, e o formă de pasiune inversată care demonstrează, fără nicio urmă de îndoială, că încă îți pasă. Nu poți urî ceva ce nu a contat. Dar apoi, vine frigul. Poate că procesul vindecării nu este trecerea directă
Ți-ar plăcea să ajustăm tonul spre ceva mai sau poate mai melancolic pentru a se potrivi mai bine stilului tău?
Adevărata indiferență nu are nevoie de declarații. Ea nu strigă, nu plânge și nu scrie postări pe blog. Ea pur și simplu... este. Când ești cu adevărat indiferent, nu mai simți nevoia să spui „o urăsc”, pentru că ura necesită energie. Iar ea nu mai merită nici măcar un singur watt din energia ta. Și spun că sunt indiferent pentru că e
„Sunt indiferent.” Îmi repet asta ca pe o mantră, încercând să-mi conving propria inimă că prezența ei nu mai are greutate. Că e doar un nume într-o agendă veche, un chip dintr-o fotografie pe care nu o mai deschid. Indiferența este masca pe care o purtăm când nu mai vrem să fim răniți. E zidul de beton pe care îl ridicăm în jurul nostru, sperând că, dacă nu ne uităm la rană, ea va înceta să mai existe.
