Inima Mea Nu Te Iarta -

Povestea de mai jos explorează tema regretului și a mândriei, acolo unde iertarea nu este un act de voință, ci o barieră pe care inima refuză să o ridice. Ecoul din Strada Speranței

O găsi la aceeași cafenea veche, „La Ceas”, unde obișnuiau să-și planifice viitorul pe șervețele de hârtie. Ea citea, cu aceeași mișcare absentă de a-și trece degetele prin păr. Când ridică privirea, în ochii ei nu fu nicio surpriză, doar o oboseală imensă. — Ai venit, spuse ea simplu, închizând cartea.

— Știi, Matei, eu te-am iertat de mult. Rațional, înțeleg de ce ai plecat. Înțeleg frica ta, ambiția ta, nevoia de a te găsi în altă parte. Mintea mea e în pace cu tine.

Elena ieși din cafenea fără să se uite înapoi. Matei rămase la masă, înțelegând în sfârșit că iertarea cerută e inutilă atunci când locul pe care l-ai ocupat odată în cineva a devenit, între timp, o cicatrice care nu se mai vindecă.

Se ridică, își luă haina și îl privi drept în ochi pentru ultima oară.